Datorita faptului ca exercit o pasiune mareata pentru tot ce e motorizat (motociclete, autoturisme, monoposturi, etc), blogul meu nu se limiteaza numai si numai la scris despre autoturisme, de aceea va prezint mai jos ULTIMA creatie Lamborghini – design Giugiaro, cutie in cinci trepte PowerShift… Ladies and gentlemans – Lamborghini Nitro!
In trupul bestiei bate o inima de 3,6L si circa 120 CP… Da, 120 CP, caci Nitro este un tractor, gigantul italienesc producand si asemenea autovehicule. De fapt, daca stam si scormonim putin in istoria Lamborghini descoperim cum ca Ferruccio Lamborghini, creatorul marcii, a fondat intai Lamborghini Trattori, in 1948, renumitele supercars venind abia undeva prin 1963, cand a luat fiinta Automobili Lamborghini. Intradevar, este o trecere destul de mare de la un domeniu la altul, insa Ferrucio a facut-o, intr-un fel sau altul, si a facut-o bine.
Desi in momentul de fata, Lamborghini Trattori se afla sub tutela SAME-Deutz Fahr, unul din cei mai mari producatori de echipamente agricole din Europa, parasind grupul familiei Lamborghini; acest fapt nu l-a impedicat pe Giugiaro sa isi puna semnatura pe designul acestui monstru (fapt si mai interesant fiind ca Giugiaro si-a vandut societatea ghici cui – Automobili Lamborghini). Incurcate sunt caile creatorilor, insa despre istoria si povestile din spatele marcilor, curand, intr-un alt material, mult mai amplu.